Antrenorul portughez Jose Mourinho a ajuns la Istanbul pentru a semna contractul cu Fenerbahce, declanșând isteria printre fanii grupării.
Murinho a ajuns pe aeroportul din Istanbul la bordul unui avion de mici dimensiuni și a plecat de acolo cu un elicopter pus la dispoziție de oficialii lui Fenerbahce.
Mourinho s-a înțeles cu Fenerbahce în privința unui contract pe 2 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă un sezon. Tehnicianul a ajuns la Istanbul în cursul zilei de duminică, 2 iunie, direct de la Londra, unde a asistat la finala Ligii Campionilor.
El a fost așteptat pe pista aeroportului de câțiva oficiali ai clubului și a fost dus imediat la un elicopter. Această decizie a fost luată pentru ca Mourinho să scape de miile de fani dornici să îi ureze portughezului bun venit.
Semnarea contractului și prezentarea oficială vor avea loc în cursul serii de duminică. Evenimentele se vor petrece chiar pe gazonul stadionului lui Fenerbahce, de la ora 19:00, dar fanii au început, deja, să ajungă în tribune.
Conform informațiilor furnizate de presa italiană, Mourinho va avea un contract anual de 10 milioane de euro. Edin Dzeko, Dușan Tadici, Michy Batshuayi, Fred sau Dominik Livakovici sunt câțiva dintre jucătorii care vor fi antrenați de Mourinho la Fenerbahce.
Echipa turcă a terminat ediția trecută de campionat pe locul 2, cu 99 de puncte, după marea rivală Galatasaray, deși în tot sezonul a pierdut o singură partidă. Ca urmare, noua echipă a lui Mourinho va juca în preliminariile Ligii Campionilor, începând cu turul 2.
„Este greu, pentru că avem trei runde de calificări. În cazul lui Fenerbahce, opt jucători sunt la Euro și vor ajunge la echipă cu foarte puțin timp înaintea primului tur preliminar al Ligii Campionilor. Dar îmi plac provocările, așa că ne vom lupta pentru a fi în grupele Ligi Campionilor”, a spus Mourinho, potrivit Sky Sport.
Fenerbahce este una dintre cele mai de succes formații din istoria fotbalului turc, dar nu a mai câștigat titlul din 2014. La rândul lui, Mourinho nu a mai avut angajament din ianuarie, când a fost demis de la AS Roma. El își începuse mandatul în urmă cu doi ani și jumătate.
Este pentru prima dată după 20 de ani când portughezul pregătește o echipă care nu se află în cele mai puternice cinci campionate europene. În 2004 pleca de la FC Porto, cu care câștigase Liga Campionilor, pentru a prelua Chelsea. Ulterior a mai trecut pe la Inter Milano, Real Madrid, Manchester United și Tottenham.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER